MCOnet Romania
Targu-Mures Link
Főoldal / Pagina principala
 Sâmbata,    Ivó
archívum
programajánló
Accesoriile pentru Nintendo Wii capătă noi culori

În timp ce pentru majoriatea oamenilor, Nintendo Wii va fi întotdeauna asociată cu culoarea albă (acelaşi lucru fiind valabil la accesoriile sale), alţii aşteaptă cu nerăbdare opţiuni mai colorate.


Iar acest lucru este exact ceea ce Nintendo a decis să ofere, deoarece compania japoneză a anunţat câteva va versiuni de culoare (momentan numai în statele unite) noi pentru o parte din accesoriile sale, precum şi pentru consola portabilă Nintendo DSi.

Black Wii Remote

Wii Remote

Deci începănd cu mijlocul lunii septembrie veţi putea pune măna pe noul Wii Remote şi Wii MotionPlus de culoarea neagră, care reprezintă prima culoarea nouă pentru Wii Remote si Wii MotionPlus. Mai mult decât atât dacă doriţi o colecţie completă veţi putea cumpăra separat un Nunchuk negru. După cum a fost menţionat mai sus, Nintendo Dsi cea mai bine vândută consolă portabilă, va primi deasemenea noi versiuni de culoare, respectiv alb şi roz (Dsi-ul a lansat în SUA a fost albastru) permiţând astfel utilizatorilor de a alege culoarea exactă pe gusturile lor.Nintendo anunţat noile versuni de culoare la evenimentul 2009 GameStop Manager Conference.

Nintendo DSi

"Toate aceste anunţuri aduc mai multe opţiuni pentru consumatori ", a declarat reperezentantul de la Nintendo."Fiecare dintre aceste produse permite consumatorilor să se bucure mai mult  de o experienţe personlă de jocuri indiferent de modul în care acestea aleg să joace." Se pare că preţurile pentru următoarele versiuni de culoare nouă vor fi exact la fel ca şi în cazul versiunilor de bază.

GB-MCOnet

Tehnica Online - ro.technika.us


Programajánló
<< 2012 Május >>
H K Sze Cs P Szo V
 123456
789 10111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri Satu Mare

Magyarország hírei